Echipele Metalist Harkov si Karpaty Lvov au fost sanctionate de catre Federatia Ucraineana de Fotbal pentru un meci aranjat din campionatul intern in sezonul 2007/2008, iar fundasul moldovean care a marturisit ca a facut blat a fost suspendat pe viata.
Prestatiile din ce in ce mai controversate ale arbitrilor romani in Liga 1 ar putea duce la inlocuirea acestora cu oficiali straini, incepand din iarna. Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat luni seara, dupa arbitrajul lui Sebastian Coltescu de la meciul Stelei, ca e ingrijorat de prestatiile arbitrilor:
"Sunt unii care gresesc din doua in doua meciuri"
Douazeci de echipe se lupta marti si miercuri in play-off-ul Ligii Campionilor pentru cele zece locuri din grupele celei mai importante competitii intercluburi din Europa. Tottenham, Zenit sau Ajax dau ultimele teste in fata celor de la Young Boys (cei care au eliminat pe Fenerbahce in turul trei preliminar), Auxerre, respectiv Dinamo Kiev.
Ali Karimi, unul dintre starurile fotbalului din Iran, a fost exclus de la echipa sa de club, Steel Azin, deoarece a refuzat sa tina post in timpul Ramadanului. Supranumit si "Maradona din Asia" sau "Vrajitorul din Teheran", Karimi este acuzat de club si ca i-ar fi insultat pe oficialii Federatiei de Fotbal din Iran, in momentul in care acestia i-au cerut socoteala.
UEFA a dezvaluit luni numele celor 12 jucatori nominalizati pentru titlul de cel mai bun jucator de club. Nominalizarile au fost decise de antrenorii celor 16 echipe ce au atins optimile in Liga Campionilor, sezonul 2009/2010, iar castigatorii fiecarei categorii vor fi premiati in timpul tragerii la sorti pentru grupele Ligii Campionilor, din 26 august.
Steaua a obţinut, ieri seară, prima victorie din “era Ilie Dumitrescu”, învingând cu 2-1 (1-0) pe Victoria Brăneşti. Succesul s-a conturat greu, după ce arbitrul Colţescu a dictat uşor două penalty-uri.
Pe un stadion aproape gol, cu doar 4.000 de fani în tribune, Steaua a început tare. B. Stancu (25) a deschis scorul, profitând de o pasă excelentă a lui Nicoliţă. Trupa lui Ilie Dumitrescu a avut singura ocazie notabilă a primei reprize ...
Dani Coman (31 de ani) revine azi la Rapid, echipă în tricoul căreia a evoluat în perioada 2004-2009 şi alături de care a înregistrat cele mai bune rezultate ale carierei. Odată revenit în Giuleşti, după ce şi-a reziliat înţelegerea cu FC Braşov, “Robocop” va concura cu Mircea Bornescu pentru postul de titular.
După ce săptămâna trecută a ajuns la un acord verbal cu oficialii Rapidului, Dani Coman s-a întâlnit ieri, ...
Liviu Ganea (22 de ani) e noul erou al lui Dinamo. “Ganezul” cel mic a reuşit două goluri contra giuleştenilor, într-un meci în care “roş-albii” au revenit miraculos, de la 0-2 la 3-2, în numai un sfert de oră.
Introdus la pauza meciului cu Rapid, când scorul era 0-2, Liviu Ganea (dreapta) l-a ridiculizat pe Marcus Antonio şi a marcat două goluri vitale pentru Dinamo
“E o chestie de atitudine faptul că revenim mereu. Nu e vorba că ...
Mircea Rădulescu, şeful antrenorilor, ştia de mult de neînţelegerile dintre Gigi şi Piţi.
Victor Piţurcă şi întreg stafful său tehnic de la Steaua aveau contracte depuse la FRF. Directorul Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, ne-a mărturisit că actele au fost aduse pe ultima sută de metri.
“Piţurcă, Neagoe şi restul staffului tehnic al Stelei aveau contracte depuse la noi. Actele antrenorilor din Ghencea au fost aduse însă târziu, ...
Fanii Rapidului, care au fost atacaţi cu pietre înainte de joc, au venit la meci îmbrăcaţi în tricouri identice, de culoare vişinie. Cum au intrat pe stadion, giuleştenii au început să se bată între ei, fiind nevoie de intervenţia forţelor de ordine. 6 persoane au fost reţinute. Apoi, feroviarii au afişat un banner ironic la adresa “câinilor”, care au pierdut cu 3-0 meciul din Europa League cu Hajduk Split. “Aţi jucat la ...
Pentru Gigi Neţoiu, fost acţionar al “câinilor”, meciul Dinamo - Rapid (3-2) a reprezentat un bun prilej de pariuri. Omul de afaceri a mizat 5.000 de euro că trupa lui Andone nu-i va învinge pe giuleşteni!
Pariul a fost ţinut de impresarul Victor Becali, care la pauză, la scorul de 2-0 pentru Rapid, era convins că Dinamo va egala. “Am făcut pariu cu Victor Becali, la 2-0 pentru Rapid. El a zis că Dinamo egalează şi eu am zis că, dacă o să ...
Pentru Gigi Neţoiu, fost acţionar al “câinilor”, meciul Dinamo - Rapid (3-2) a reprezentat un bun prilej de pariuri. Omul de afaceri a mizat 5.000 de euro că trupa lui Andone nu-i va învinge pe giuleşteni!
Pariul a fost ţinut de impresarul Victor Becali, care la pauză, la scorul de 2-0 pentru Rapid, era convins că Dinamo va egala. “Am făcut pariu cu Victor Becali, la 2-0 pentru Rapid. El a zis că Dinamo egalează şi eu am zis că, dacă o să ...
Steaua Bucuresti disputa luni, in cea de-a patra etapa a Ligii 1, primul meci sub comanda lui Ilie Dumitrescu, infruntand nou-promovata Victoria Branesti. Prima schimbare fata de 'perioada Piturca' este inlocuirea lui Emeghara cu fostul jucator al Timisoarei, Bonfim, legitimat in ultima clipa de formatia din Ghencea.
Steaua Bucuresti disputa luni, in cea de-a patra etapa a Ligii 1, primul meci sub comanda lui Ilie Dumitrescu, infruntand nou-promovata Victoria Branesti. Prima schimbare fata de 'perioada Piturca' este inlocuirea lui Emeghara cu fostul jucator al Timisoarei, Bonfim, legitimat in ultima clipa de formatia din Ghencea.
Steaua a obtinut a treia victorie din acest sezon al Ligii 1 si se mentine in plutonul din fruntea clasamentului, alaturi de Gaz Metan, Dinamo si Otelul. La primul meci cu Ilie Dumitrescu pe banca, ros-albastrii s-au impus cu 2-1 in fata nou-promovatei Victoria Branesti, prin dubla lui Bogdan Stancu, al doilea gol, marcat din penalty, fiind insa acordat de Sebastian Coltescu pentru un fault vazut doar de el.
Contractele de sponsorizare ale clubului de fotbal Pandurii Targu Jiu sunt verificate de catre Garda Financiara Gorj, in urma sesizarilor liderului Federatiei Nationale a Muncii, Constantin Cretan, catre Directia Nationala Anticoruptie (DNA) ale, informeaza
Pandurul.ro. Potrivit publicatiei, presedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, ar fi cheltuit acesti bani ilegal.
Cluburile de fotbal din prima liga germana vor sa-si creeze propriul canal de televiziune pentru a nu mai depinde de transmisiunile deficitare ale televiziunii cu plata Sky Germania, informeaza cotidianului economic Handelsblatt, citand un interviu al managerului de la Wolfsburg, Thomas Rottgermann.
Valentino Rossi a facut in sfarsit public numele viitoarei sale echipe din MotoGP. Desi destinatia campionului mondial se stia inca din urma cu cateva luni bune, Doctorul a anuntat duminica semnarea unui contract valabil pe doi ani cu cei de la Ducati, punand astfel capat unei "frumoase povesti de dragoste" cu Yamaha, iubire ce a durat sapte ani.
Finalist al turneului de la Toronto, elvetianul Roger Federer a revenit pe locul al doilea in clasamentul mondial ATP, la 3.710 puncte in spatele liderului Rafael Nadal. In ierarhia feminina, Kim Clijsters a urcat pana pe locul al patrulea, dupa ce duminica a castigat turneul de la Cincinnati, salvand trei mingi de meci ale rusoaicei Maria Sharapova.
Pepe Reina a oferit pe tava un punct celor de la Arsenal, in prima etapa din Premier League, sezonul 2010/2011. Portarul de la Liverpool a gafat in ultimul minut de joc si a stabilit scorul final de 1-1, intr-o partida in care noua achizitie a "Cormoranilor", Joe Cole a parasit terenul in prelungirile primei reprize, primind primul sau cartonas rosu din cariera.
Andy Murray a castigat turneul de la Toronto, dupa o victorie in doua seturi in finala cu Roger Federer: 7-5, 7-5. Succesul il confirma pe Murray drept unul din marii favoriti pentru apropiatul US Open, cu atat mai mult cu cat in in aceasta saptamana a reusit sa il invinga si pe Rafa Nadal, numarul 1 ATP.
Formaţia din Urziceni a pierdut pe teren propriu cu U Cluj, 0-1, şi este în colaps.
Unirea Urziceni a devenit o formaţie de pluton, ialomiţenii suferind a doua înfrângere consecutivă în faţa unei nou-promovate. După eşecul de la Târgu Mureş, echipa din Bărăgan a capotat la sfârşitul săptămânii trecute, chiar pe teren propriu, 0-1 cu U Cluj.
Unirea Urziceni pare să demonstreze că în Bărăgan greu se pot construi lucruri trainice. ...
Cunoscuţii antrenorului porno de la Alba sunt şocaţi de faptele acestuia.
Un individ cu două feţe, a cărui viaţă era un amalgam de trăiri perverse şi de minciuni. Stelian Nicolae (36 de ani), zis “Spanac”, pedofilul acuzat că a făcut sex cu mai mulţi băieţei, fotbalişti la echipa de juniori Unirea Alba Iulia, şi-a ascuns pornirile animalice, pozând într-un bun vecin şi într-un prieten de nădejde.
Nimic din purtarea lui din viaţa de zi cu zi ...
Universitatea Craiova a remizat în această seară, scor 1-1, cu Poli Timişoara, după ce a condus până în minutul 90+2.Timişoara a venit pe Ion Oblemenco hotărâtă să demonstreze că victoria contra campioanei CFR nu a fost o simplă întâmplare. După o primă repriză modestă în faze de poartă, Alexandru Piţurcă (foto) a speculat o eroare a lui Luchin şi a deschis scorul în minutul 52. Atacurile oaspeţilor au fost furibunde, ...
Gheorghe Mustaţă, şeful galeriei Stelei, a rămas fără carnetul de şofer timp de trei luni, după ce, ieri noapte, poliţiştii de la “Rutieră” l-au prins beat la volan.
Chiar dacă ştia că va rămâne pieton, Gheorghe Mustaţă nu a încercat să fenteze legea. A predat actele poliţiştilor şi în declaraţiile date a recunoscut că băuse înainte de a se urca la volan. “Asta este, într-adevăr am fost la o petrecere, la un prieten ...
FIFA aşteaptă astăzi răspunsul oficial al Stelei în cazul disputei financiare cu italianul Cristiano Bergodi (45 de ani), căruia patronul Gigi Becali i-a reziliat unilateral contractul în toamna anului trecut, fără să-i plătească drepturile salariale.
Camera de Rezolvare a Disputelor a FIFA a somat clubul din Ghencea să-şi exprime punctul de vedere oficial referitor la diferendul de natură financiară cu Cristiano Bergodi. Demis pe 18 septembrie anul trecut, deoarece ...
Stadionul din Crâng a fost, sâmbătă seară, în stare de asediu. Motivul? “Regele” Gică Hagi (45 de ani) a acceptat invitaţia fostului internaţional Ion Viorel şi a venit să bată mingea alături de alţi jucători de legendă.
Au fost suficiente câteva “călcâie” şi un singur dribling magic pentru ca publicul, electrizat de reprezentaţia lui Hagi, să izbucnească în urale. “Regele” era însă abia la ...
La revenirea pe stadionul din Craiova, Universitatea a ratat victoria in prelungiri - Ianis Zicu a gasit traiectoria perfecta pentru un sut care a adus Timisoarei un punct in care putini suporteri banateni mai sperau.
Duminica, in ziua a doua a intalnii internationale de gimnastica dintre echipele Marii Britanii si Romaniei, Cerasela Patrascu a castigat concursul la barna. Britanicele s-au impus la celelalte trei aparate.
Dinamo a reuşit cel mai bun meci al sezonului şi a învins cu 3-2, în etapa a 4-a a Ligii 1, pe Rapid, după ce la pauză giuleştenii aveau un avans de două goluri.
Rapidiştii au venit motivaţi în Groapă şi după doar 14 minute de joc, Ovidiu Herea a deschis scorul pentru oaspeţi. Mai mult, în minutul 44, decarul Rapidului a realizat dubla şi Şumudică se gândea deja la meciul de etapa viitoare cu Bistriţa.Ce le-a spus Andone elevilor săi la cabină nu ...
Debut perfect pentru Gaz Metan Medias: cu victoria de duminica, 3-0 contra Sportului, formatia pregatita de Cristi Pustai a ajuns pe primul loc (10 puncte din 12 posibile). Brazilianul Eric de Oliveira a marcat din nou pentru Medias si a ajuns la cota 7 in ierarhia golgeterilor!
Rapid a dominat prima repriza, pe care a incheiat-o cu 2-0, printr-o "dubla" a lui Herea. In pauza, Andone a gasit schimbarea corecta: l-a introdus pe Liviu Ganea, al carui gol rapid (51) a relansat meciul. Usor-usor, giulestenii s-au stins, iar
Dinamo a intors soarta unui derby care a respectat asteptarile: 5 goluri si o rasturnare dramatica de situatie.
Camelia Potec a incheiat in afara podiumului finala de la 400 de metri liber, la Europenele de natatie de la Budapesta: inotatoarea romana a terminat pe locul 4. Delegatia Romaniei a obtinut la aceste Europene o singura medalie: argint prin Dragos Agache, la 50 de metri bras.
Echipa feminina de gimnastica a Romaniei a castigat intalnirea amicala cu Marea Britanie, concurs-test pentru pregatirea Mondialelor de la Rotterdam, anunta
romgym.ro.
Sambata seara, dupa esecul cu "U" Cluj (0-1 pe teren propriu), directorul sportiv Narcis Raducan si-a anuntat demisia. "Nu mai pot schimba nimic esential in bine, pentru viitorul echipei", a spus Raducan, al doilea oficial care paraseste Unirea, dupa Mihai Stoica.
Săptămâna aceasta, la Constanţa, s-a desfăşurat prima ediţie a Talent Cup, competiţie pentru fotbalişti sub 17 ani, la care au participat cluburile Barcelona, Real Madrid, Galatasaray şi Academia de fotbal Gheorghe Hagi. Cu acest prilej, “Regele” a vorbit despre viitorul băiatului său, Ianis (12 ani), în sportul-rege.
Faptul că a reuşit să aducă, pe banii lui, trei dintre cele mai puternice cluburi ale Europei la Constanţa, pentru un turneu dedicat ...
Pentru a mai domoli emoţiile care l-au cuprins înaintea primului derby din cariera sa de antrenor, Marius Şumudică (39 de ani), antrenorul Rapidului, şi-a oferit câteva clipe de relaxare în mallul din cartierul bucureştean Băneasa.
Marius Şumudică s-a pregătit special pentru confruntarea din această seară cu Dinamo (ora 20.00, DigiSport). Din dorinţa de a-şi pune ordine în gânduri şi de a scăpa de emoţiile inerente dinaintea primului derby al ...
Dacă în urmă cu doi ani era bănuit de tentativă de sinucidere, acum astfel de gânduri sunt departe de arbitrul Sebastian Colţescu (33 de ani), care va conduce la centru, mâine, partida Steaua - Brăneşti.Sebastian Colţescu, arbitrul care va fluiera la centru, mâine, meciul Stelei contra Victoriei Brăneşti, nu s-a sfiit să posteze pe contul său de Facebook fotografii realizate într- un club de noapte. Îmbrăcat elegant, cu papion şi cu cămaşă de ...
La Bucureşti, Ion Crăciunescu (59 de ani) se relaxează, având grijă de grădina din jurul blocului în care locuieşte. Fostul arbitru internaţional este îndrăgostit iremediabil de trandafiri.
Ion Crăciunescu are o pasiune mai puţin cunoscută de restul lumii, grădinăritul. Fostul mare arbitru internaţional s-a ocupat personal de transformarea spaţiului din jurul blocului unde locuieşte, în zona Pieţei Alba Iulia din Capitală, într-o grădină de ...
Ilie Dumitrescu (41 de ani) a acceptat să antreneze Steaua contra sumei simbolice de 1 leu, după cum a dezvăluit patronul Gigi Becali. Aceasta nu este prima dovadă a faptului că noul tehnician din Ghencea pune pasiunea înaintea banilor.
Ilie Dumitrescu deţine galeria “Hanul cu Tei” din centrul vechi al Bucureştiului, unde comercializează obiecte de artă. “Pot să spun că aici este a doua mea casă”, mărturisea fostul atacant, în urmă cu ...
Roş-albaştrii sunt obligaţi să câştige meciul de mâine cu Victoria Brăneşti pentru a nu risca să intre în criză financiară. În acest debut de campionat, patronul Gigi Becali le-a plătit prompt doar primele pentru victorii.
Haosul provocat în Ghencea de plecarea lui Victor Piţurcă i-a afectat pe jucători şi din punct de vedere financiar. Aceştia au avut o surpriză neplăcută cu cinci zile în urmă, constatând că salariile nu le ...
Unirea Urziceni a pierdut astăzi partida de pe teren propriu cu Universitatea Cluj, scor 0-1. Jucătorii lui Rony Levy au fost "adormiţi" în confruntarea de azi cu nou promovata Universitatea Cluj. Clujenii au deschis scorul în minutul 3, prin Lemnaru, iar ialomiţenii nu au mai revenit în joc deşi ultimele 30 de minute oaspeţii au evoluat în zece jucători.Unirea Urziceni are două puncte în patru etape şi prima impresie este că nu se mai anunţă şi anul ...
Dragos Agache a terminat pe locul doi proba de 50 de metri bras din cadrul Campionatelor Europene de Natatie de la Budapesta, aceasta fiind prima medalie a delegatiei Romaniei. Aurul i-a revenit italianului Fabio Scozzoli, in timp ce bronzul a fost castigat de Lennart Stekelenburg (Olanda).
Federatia Internationala de Fotbal vrea sa introduca penaltiurile ca metoda de stabilire a invingatoarei in partidele contand pentru grupele unui turneu final mondial. "Ne gandim sa nu mai existe partide nule. Daca nu exista o invingatoare, sa se treaca la loviturile de departajare", a declarat Sepp Blatter, seful FIFA.
Inainte de startul preliminariilor pentru EURO 2012, lui Razvan Lucescu i s-a oferit prelungirea contractului cu echipa nationala, lucru refuzat insa de selectioner. "I-as prelungi si acum intelegerea, dar nu vrea sa discutam despre acest subiect", a declarat Ionut Lupescu, directorul general al FRF.
Unul dintre copiii care au trecut prin patul antrenorului porno din Alba Iulia a povestit, in exclusivitate pentru Libertatea, clipele de groază trăite în apartamentul în care Stelian Nicolae (36 de ani), zis “Spanac”, obişnuia să-şi ducă partenerii de sex racolaţi dintre fotbaliştii de la echipa de juniori a clubului Unirea. Puştiul de 15 ani apare în mai multe filmuleţe erotice găsite în calculatorul pedofilului.Dacă miercuri anchetatorii ...
Agenţia Super Bet propune un rămăşag special pe cât timp va rezista Ilie Dumitrescu pe banca tehnică a Stelei. Clienţii pot alege dintre şase durate pentru mandatul fostului internaţional.
Ilie Dumitrescu are o cotă de 1.10 să fie antrenorul Stelei până pe data de 22 septembrie şi 5.00 să plece până atunci. Să reziste până la 27 octombrie în Ghencea, Ilie are o cotă de 1.20 şi 3.60 să fie demis, iar pentru a prinde 25 noiembrie pe banca Stelei ...
Edi Iordănescu (32 de ani) s-a îndrăgostit de Arabela (24 de ani) în urmă cu doi ani. Iubita “secundului” din Ghencea este o mare consumatoare de dulciuri, pe care le mai foloseşte, din când în când, pentru a se poza în ipostaze obraznice.
Deşi este studentă în anul IV la Stomatologie, prietena lui Edi Iordănescu are un viciu care îi poate afecta dantura: îi plac foarte mult dulciurile. Printre bomboanele preferate ale ...
Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, a recunoscut că decizia de a prelua Steaua a fost o eroare.
"Supărarea mea pe ceea ce a fost când am antrenat Steaua nu va trece niciodată. Frică să preiau Steaua? Spuneţi-o altcuiva. Mie îmi place să fiu responsabil", a spus "Regele", la "Fanatik Show" pe DigiSport. Acesta (foto) a adăugat: "Am curaj şi încredere în ce fac. Acum însă nu a fost momentul să peiau Steaua".
Numirea lui Helmuth Duckadam (50 de ani) în funcţia de preşedinte al Stelei l-a determinat pe Loţi Bölöni, fostul său coleg de generaţie, să lanseze un atac dur la adresa fostului mare portar: “Duckadam nu este decât o biată marionetă în mâinile lui Becali. E folosit ca paravan în faţa suporterilor”.
Helmuth Duckadam i-a răspuns, ieri, lui Bölöni, prin intermediul Libertăţii: “Loţi e răutăcios. Nu ştiu de ce ...
Bruno Fernandes (31 de ani) şi-a reziliat contractul cu Unirea Urziceni, invocând probleme personale. Conform GSP, Bruno s-a căsătorit, luna trecută, cu Alina Nedelcu (30 de ani), deşi avea soţie şi doi copii în Portugalia.
Bruno Fernandes nu a fost folosit nici un minut în acest sezon de Unirea Urziceni, deoarece antrenorul Rony Levy a descoperit aventura fotbalistului cu o româncă, deşi în Portugalia îl aşteptau soţia şi doi copii! Toţi banii, ...
Selecţionerul Argentinei, Diego Maradona, i-a transmis fostulului preşedinte al Cubei Fidel Castro un mesaj în care îl anunţă că îl iubeşte şi că va fi încântat să îl întâlnească în timpul vizitei pe care o va efectua, în următoarea lună, în Cuba, a anunţat site-ul Cubadebate.
Fundaşul Cosmin Contra a declarat, sâmbătă, într-o emisiune televizată, după meciul FC Timişoara - Gloria Bistriţa, scor 2-2, în care a fost eliminat în minutul 70, că a decis să se retragă din fotbal, deoarece nu mai doreşte să evolueze "în mizeria asta de campionat".
Antrenorul echipei FC Timişoara, Vladimir Petrovici, a declarat, sâmbătă, că formaţia sa ar fi câştigat meciul cu Gloria Bistriţa, din prima etapă a sezonului 2010/2011 al Ligii I, dacă jucătorul Cosmin Contra nu ar fi fost eliminat de pe teren în minutul 70.
Rutierul american Floyd Landis şi-a reiterat acuzaţiile la adresa lui Lance Armstrong, afirmând într-o emisiune televizată că l-a văzut pe acesta cum s-a dopat de mai multe ori, inclusiv cu transfuzii sanguine.
Directorul tehnic al clubului Gloria Bistriţa, Remus Vlad, a declarat, sâmbătă seară, după remiza cu FC Timişoara, scor 2-2, că formaţia bănăţeană a fost o adversară mai dificilă în sezonul trecut decât în prima etapă a actualului campionat.
Rezultate înregistrate în meciurile disputate, vineri şi sâmbătă, în prima etapă a sezonului 2010/2011 al Ligii I:
Formaţia FC Timişoara a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), cu Gloria Bistriţa, într-un meci din prima etapă a ediţiei 2010/2011 a Ligii I, în care de la ambele echipe a fost eliminat câte un jucător.
Finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, sâmbătă, că arbitrul Alexandru Tudor trebuia să dicteze două lovituri de pedeapsă în favoarea echipei craiovene, calificându-l pe acesta drept "piază rea".
Antrenorul Universităţii Craiova, Aurel Ţicleanu, a declarat, sâmbătă, că echipa sa a pierdut două puncte în meciul cu CFR Cluj, campioana României, în prima etapă a Ligii I, apreciind că formaţia sa ar fi trebuit să beneficieze de cel puţin un penalti.
Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, sâmbătă, că formaţia Universitatea Craiova a pierdut două puncte în meciul încheiat la egalitate, scor 0-0, pe teren propriu, în compania echipei clujene, în prima etapă a Ligii I.
Campioana CFR Cluj a debutat in noul sezon al Ligii 1 cu o remiza alba in fata Universitatii Craiova, intr-o partida in care Kone si compania nu au reusit sa-i puna probleme lui Silviu Lung Jr. Oltenii au fost cei care au avut cele mai mari ocazii ale partidei, prin Mihai Costea.
"Jocul echipei a lasat mult de dorit, in primul rand din cauza caldurii", a declarat Iuliu Muresan.
Sebastian Vettel a obtinut cel mai bun timp in calificarile Marelui Premiu al Germaniei, fiind cu doua miimi se secunda mai rapid decat Fernando Alonso. Spaniolul a dominat cele trei sesiuni, dar va pleca de pe locul al doilea, neputand sa aduca celor de la Ferrari primul pole din ultimele 27 de curse. Coechipierul sau, Felipe Massa a obtinut al treilea timp de pe circuitul de la Hockenheim.
Federatia de fotbal a Bosniei si Hertegovinei a primit un "ragaz" din partea FIFA si UEFA, iar echipa nationala va putea disputa meciurile din preliminariile pentru Euro 2012, in care una dintre adversare este selectionata Romaniei. Federatia bosniaca va trebui insa sa-si revizuiasca statutul, in caz contrar va fi suspendata.
20 din cei 24 de piloti aliniati la start in acest sezon - Williams si Renault au refuzat - au luat parte la un sondaj efectuat de catre publicatia germana Bild. Rezultatul? Fernando Alonso a fost desemnat de catre adversarii sai cel mai bun pilot din acest sezon, iar Nico Rosberg a primit un vot pentru "cea mai frumoasa fata din paddock".
Brazilia i-a gasit inlocuitor lui Dunga. Federatia Braziliana de Fotbal (CBF) a anuntat ca i-a oferit postul de selectioner al nationalei actualului antrenor al celor de la Corinthians, Mano Menezes. Prima varianta a brazilienilor, Muricy Ramalho, a picat dupa ce Fluminese a refuzat sa-i incheie acestuia mai devreme contractul ce expira in 2012.
Floyd Landis continua cu acuzatiile la adresa fostului sau coleg si prieten, Lance Armstrong. Intrat in dizgratia americanilor dupa ce a indraznit sa-l atace pe "eroul Armstrong", Landis isi sustine in continuare afirmatiile, marturisind vineri seara in cadrul unui interviu acordat postului de televiziune american ABC, ca l-a vazut pe Lance folosind substante interzise.
Suporterii invadeaza din ce in ce mai des terenul de joc, fie el de fotbal sau de baseball. Daca unii au ghinion si intampina un reprezentant al fortelor de ordine care nu are prea mult chef de alergare (
precum fanul celor de la Philadelphia Phillies), unii pur si simplu "n-au cu cine". Un tanar fan al echipei de baseball Baltimore Orioles a patruns pe terenul de joc, dar politistii nu s-au aratat dispusi "sa se joce" cu suporterul.
O greseala de arbitraj a impartit punctele intre Pandurii Tg. Jiu si Unirea Urziceni in prima etapa a Ligii 1, sezonul 2010/2011. Vicecampioana Romaniei a remizat, scor 0-0, cu echipa ce
a retrogradat la finalul sezonului trecut si a beneficiat de retragerea celor de la inter Curtea de Arges, dar care a reusit sa marcheze in minutele de prelungire ale partidei. Gol anulat, insa, pentru un ofsaid inexistent la Antohi.
Rapid a castigat primul derby al stagiunii, depasind net pretentioasa echipa a Vasluiului: Herea (28) si Cesinha (79) au marcat (din pasele lui Spadacio) golurile unei victorii care face tribuna sa viseze frumos. E inca devreme, iar adversarul a parut o copie nefericita a Vasluiului de anul trecut...
Laurent Blanc, noul selectioner al Frantei, va alinia in amicalul contra Norvegiei din 11 august o echipa din care nu va face parte nici unul dintre cei 23 de fotbalisti care au participat la campania dezastruoasa de la Mondialul african. Blanc a cerut si a primit acceptul din partea Federatiei Franceze de Fotbal sa nu selectioneze nici un jucator din echipa antrenata pina acum de Domenech.
Sportul Studentesc revine (dupa o pauza de patru ani) in Liga 1, echipa din Regie intalnind in prima etapa pe Otelul Galati. Studentii lui Tibor Selymes vor un succes in primul meci din noul sezon, in timp ce Dorinel Munteanu vrea sa ii duca pe galateni in viitoarea editie a cupelor europene. Disputa din Regie este in direct pe Gsptv si Live Text.
Sportul Studentesc a revenit in Liga 1 cu o infrangere, formatia din Regie fiind invinsa, pe propriul teren, scor 1-0, de catre Otelul Galati. Reusita lui Iorga (din minutul 4) a fost decisiva, echipa lui Dorinel Munteanu debutand cu un succes in noua editie de campionat.
Adidas cere Federatiei Franceze de Fotbal daune de 10 milioane de euro, informeaza rtbf.be. Producatorul german a inregistrat pierderi importante dupa evolutia catastrofala a Frantei de la Cupa Mondiala de Fotbal. Suma ceruta de Adidas ar fi echivalenta cu tricourile nevandute din cauza scandalurilor de la echipa condusa pe atunci de Raymond Domenech.
Mirela Lavric a devenit campioana a lumii in proba de 800 de metri contand pentru Campionatele Mondiale de juniori de la Montcon (Canada), informeaza Mediafax. Pe langa aur, Romania a mai reusit si o medalie de bronz, Bianca Rozor incheind a treia proba de 400 de metri.
Partida dintre Goias si Vitoria s-a terminat rau pentru unul dintre reporterii prezenti pe stadion. Jurnalistul a incercat sa-l intervieveze pe Emerson Leao (antrenorul lui Goias) imediat dupa incheierea disputei (scor final 2-2). Nu a gasit insa intelegere, iar mai mult decat atat a avut parte si de o partida de box.
Sinisa Mihajlovic, antrenorul echipei Fiorentina, a precizat ca isi doreste ca Adrian Mutu sa ramana la club, sarbul fiind de parere ca formatia Viola este mai puternica cu atacantul roman in lot. "Cu el, Fiorentina este mai puternica", a precizat tehnicianul, conform Fiorentina.it.
Vineri debuteaza o noua editie a Ligii 1 la fotbal. Echipele se lupta pentru primele pozitii din campionat, cele care deschid calea catre banii dati de UEFA in Champions League. Steaua isi pune sperantele in maestria lui Piturca, Dinamo l-a repatriat pe Andone, CFR-ul este deja obisnuita cu victoriile, Timisoara spera inca la un titlu, Vasluiul vrea sa dea lovitura cu Lopez Caro (fost galactic), in timp ce Urziceniul stie mai bine ca oricine sa impresioneze fara a fi bagata in seama. Cine va castiga campionatul?
Mircea Sandu a fost, vineri, un suporter de lux al celor de la Sportul Studenţesc, echipa la care a jucat peste un deceniu şi unde a cunoscut gloria, dar care acum trece prin probleme financiare, la fel ca alte câteva echipe din Liga I.
Dacă tradiţia s-ar păstra, în acest sezon ar trebui să se impună o formaţie din Capitală. În ultimii 50 de ani, două ediţii cu 3 în coadă (43 şi 53) au fost câştigate de bucureştenele CCA şi Dinamo, apoi a venit rândul provinciei să câştige alte două ediţii (63 şi 73) prin U Craiova. Acum zece ani (ediţia 83), campionatul a fost câştigat de Steaua, care speră ca o dată cu revenirea lui Victor Piţurcă să cucerească un nou titlu. Sezonul va fi deschis de ...
Jandarmeria Română a prezentat statistica infracţiunilor din sezonul precedent al Ligii I, cele mai multe dosare cu acte premergătoare începerii urmării penale fiind pentru fanii bucureşteni. Suporterii rapidişti au avut 33 de asemenea dosare, 32 pentru folosirea de materiale pirotehnice şi unul pentru deţinere de droguri de mare risc. Fanii stelişti au avut 21 de dosare, 11 pentru folosirea de materiale pirotehnice, patru pentru încălcarea interdicţiei de a participa la ...
Astăzi sunt programate primele meciuri ale Ligii I la fotbal, iar loturile celor 18 echipe sunt gata de start. Atenţie, conform regulilor UEFA, transferuri se mai pot face până pe 1 septembrie, aşa că mai putem asista la noutăţi!
Una dintre ele ar fi oficializarea transferului în trei prin care Grigorie să ajungă de la Rapid la Dinamo, Zicu de la Dinamo la FC Timişoara şi Luchin de la FC Timişoara la Rapid, tranzacţia fiind ieri într-un stadiu avansat, dar încă ...
Atâtea minute (fără cele de prelungire...) ne despart de aflarea noii campioanea României la fotbal, echipa care va primi „ştafeta" de la CFR Cluj. De trei ani nu a mai simţit Capitala fiorul sărbătoririi unui titlu. CFR Cluj, Unirea Urziceni şi, din nou, CFR Cluj sunt ultimele trei campioane, iar dacă mai punem la socoteală şi faptul că şi ultimele trei ediţii ale Cupei României au luat tot drumul provinciei, spre CFR Cluj, tragem concluzia că Dinamo, Steaua şi Rapid au ...
Tehnicianul echipei Dinamo, Ioan Andone, a declarat că oferta FC Timişoara pentru atacantul Ianis Zicu a venit pe neaşteptate, miercuri seară, când s-au făcut şi actele privind această tranzacţie, realizată rapid deoarece fotbalistul îşi dorea să plece.
Antrenorul Ioan Andone a declarat joi că l-a deranjat absenţa suporterilor de pe stadion la meciul cu Olimpia Bălţi, din manşa secundă a turului doi preliminar al Ligii Europa, precizând că formaţia dinamovistă are nevoie de fanii săi pentru a putea câştiga un campionat.
Echipa Dinamo Bucureşti s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Europa, cu scorul general de 7-1, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu 5-1 (3-0), formaţia moldoveană Olimpia Bălţi, în manşa secundă a turului doi preliminar al competiţiei.
Dupa 2-0 in jocul tur, echipa pregatita de Ioan Andone este practic calificata in turul 2 preliminar din Europa League, faza in care va intalni pe Hajduk Split. Andone cere totusi echipei precautie, pentru a evita surprize nedorite...
Intra in articol pentru informatiile importante ale jocului.
Dupa 2-0 in jocul tur, echipa pregatita de Ioan Andone este practic calificata in turul 2 preliminar din Europa League, faza in care va intalni pe Hajduk Split. Andone cere totusi echipei precautie, pentru a evita surprize nedorite...
Intra in articol pentru informatiile importante ale jocului.
Gata cu vacanţa, gata şi cu stagiile de pregătire lungi şi obositoare! Jucătorii celor 18 competitoare din Liga 1 sunt deja în joc de glezne, pentru că primul eşalon fotbalistic al României se pune din nou în
Atacantul Claudiu Niculescu, transferat de la Dinamo la Universitatea Cluj, a declarat joi, la prezentarea sa oficială la gruparea clujeană, că dacă ar fi fost vorba de alt club din România nu ar fi părăsit formaţia bucureşteană.
Pilotul canadian Jacques Villeneuve a confirmat, pe propriul site, interesul său de a reveni în Formula 1 şi a afirmat că lucrează la un proiect cu echipa italiană Durango pentru a obţine cel de-al 13-lea loc în sezonul 2011 al Campionatului Mondial.
Mai bine de 15 echipe cu "vechi ştate" în prima ligă din România, printre care ASA Târgu Mureş, Corvinul Hunedoara, Poli Timişoara, Progresul Bucureşti, Jiul Petroşani sau Inter Sibiu, au ajuns acum să se zbată în ligile a treia şi a patra, viitorul nefiind unul prea roz pentru acestea.
Prima divizie din România ocupă un ruşinos loc 44 în ierarhia celor mai bune campionate din lume, anunţă Hotnews.Pe prima poziţie se află Primera Division (580 puncte), pe doi campionatul din Brazilia (577), în timp ce Argentina (536 puncte) se află pe ultima treaptă a podiumului.Primele zece poziţii sunt ocupate în ordine crescătoare de: Spania, Brazilia, Argentina, Italia, Anglia, Germania, Franţa, Peru, Chile, Paraguay.În ...
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că în viitoarea ediţie a Ligii I vor fi cele mai mari probleme financiare din istoria fotbalului românesc, neexcluzând posibilitatea ca două echipe să se retragă din campionat.
Conducerea Unirii Urziceni a trimis, joi, o adresă către Comisia Centrală a Arbitrilor, în care solicită forului condus de Vasile Avram să analizeze arbitrajul din prelungirile Supercupei României, contra echipei CFR Cluj, reclamând şapte decizii dictate împotriva grupării ialomiţene.
Daniel Stanciu, managerul general al FC Timisoara, a precizat, in cursul zilei de joi, ca Ianis Zicu va fi noul jucator al banatenilor, fotbalistul urmand sa semneze pentru cinci sezoane cu echipa patronata de Marian Iancu, informeaza Mediafax. "Exista o intelegere cu Zicu", a precizat Stanciu. Dupa ce a fost aproape de a ajunge la Rapid, atacantul va evolua pe Dan Paltinisanu.
Clubul Poli Iaşi ar putea fi executat silit pentru o datorie de 21.233 de lei către firma de distribuţie de medicamente, Fildas Trading SRL, conform unei cereri înaintate în acest sens Judecătoriei Iaşi.
Managerul FC Timişoara, Daniel Stanciu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că atacantul echipei Dinamo, Ianis Zicu, va semna în cursul acestei zile un contract valabil cinci sezoane cu gruparea bănăţeană.