Archive

Author Archive

Gigi ar putea fi înlocuitorul lui Piţi la conferinţele de presă.

July 18th, 2010 Catalin Apostol No comments
Gigi Becali, patronul Stelei, a declarat, ieri, că antrenorul Victor Piţurcă ar putea refuza să vorbească despre prestaţiile echipei chiar şi la conferinţele de presă.Una dintre condiţiile puse de Victor Piţurcă pentru preluarea băncii tehnice a Stelei a fost aceea ca patronul Gigi Becali să nu mai comenteze situaţia echipei. Latifundiarul din Pipera s-a conformat până ieri, când a fost nevoit să comenteze tăcerea prelungită a noului antrenor, care nu a dat nici o ...

Unirea Urziceni îşi înfruntă «coşmarul».

July 17th, 2010 Catalin Apostol No comments
Ialomiţenii n-au reuşit să câştige nici una din cele 10 partide disputate împotriva ardelenilor, iar aceştia din urmă promit să respecte tradiţia şi acum.Supercupa României, primul trofeu oficial al noului sezon intern, va fi adjudecată în această seară. Afişul meciului le pune faţă în faţă pe CFR Cluj, deţinătoarea titlului şi a cupei, şi pe vicecampioana Unirea Urziceni. O confruntare cât se poate de interesantă, pentru că statistica ...

Ce chefliu şi-a tras Rapidul!.

July 5th, 2010 Catalin Apostol No comments
Fotbalistul brazilian Glauber Leandro Honorazo Berti, venit liber de contract la Rapid, a rămas în memoria suporterilor lui Manchester City ca fiind un client fidel al cluburilor de fiţe. Asta după ce stoperul de 26 de ani şi-a postat mai multe poze pe facebook, drept dovadă că nu se dă în lături de la distracţie. În Premier League, Glauber, noua achiziţie a Rapidului, a reuşit “performanţa” de a acumula doar 6 minute într- un an în tricoul ...

Dinu «Vamă» renovează Pro Rapid-ul.

July 2nd, 2010 Catalin Apostol No comments
Instalat în urmă cu o lună în funcţia de preşedinte al grupării vişinii, Dinu Gheorghe, zis “Vamă” s-a apucat serios de treabă. În timp ce echipa se va deplasa în Austria, pentru al doilea cantonament al verii, baza Pro Rapid va intra în reparaţii. Preşedintele Rapidului a purtat o discuţie cu şeful ANA, în care l-a rugat să aloce fonduri şi pentru renovarea bazei Pro Rapid. Copos s-a conformat imediat şi, chiar astăzi, lucrările ...

Piţi, la catedră.

June 21st, 2010 Catalin Apostol No comments
Noul manager al Stelei s-a implicat prima dată în antrenamentul echipei. Rigid până deunăzi, Victor Piţurcă a făcut spectacol la antrenamentul Stelei de ieri. Noul manager general din Ghencea s-a implicat pentru prima dată direct în pregătirea echipei, arătându-le jucătorilor cum să efectueze exerciţiile pe care le planificase. Victor Piţurcă şi-a supravegheat elevii şi nu s-a despărţit de minge pe durata antrenamentului de ieri dimineaţă Piţi a ...

Paşcovici s-a bătut cu şeful suporterilor Farului.

June 4th, 2010 Catalin Apostol No comments
Cosmin Paşcovici (32 de ani), jucătorul divizionarei secunde Farul Constanţa, s-a ales cu răni deschise în urma unui conflict cu Sorin Mihăilescu, şeful galeriei. Incidentul a avut loc după ce suporterul i-a reproşat fotbalistului că solicită nejustificat bani din partea clubului. “Mihăilescu mi-a reproşat că nu renunţ la bani şi că, din cauza mea, Farul este în pericol de a fi desfiinţată. A început să mă ia la pumni şi mi-a spart nasul, buza ...

Gigi Becali a mai scos o «perlă»: «Fac dragoste cu pomii!».

June 3rd, 2010 Catalin Apostol No comments
Finanţatorul clubului din Ghencea a fost în vervă, miercuri seară, la emisiunea “Naşul” de la B1. Încercând să explice cât de bine se simte în mijlocul naturii, Gigi Becali (51 de ani) a scăpat “porumbelul”. Printre subiectele dezbătute în timpul talkshow-ului moderat de Radu Moraru, a fost şi stilul de viaţă al patronului Stelei. După ce a afirmat că nu îl încântă peste măsură să-şi ...

Gică Craioveanu, la Steaua?.

June 2nd, 2010 Catalin Apostol No comments
Şocanta ipoteză a fost confirmată chiar de Gică Craioveanu (42 de ani), care a recunoscut că i-ar plăcea să lucreze la clubul bucureştean cu Victor Piţurcă, bunul său prieten şi viitorul antrenor al roş-albaştrilor. Craioveanu, care ar urma să preia funcţia de preşedinte executiv al Stelei, deţinută în prezent de Valeriu Argăseală, admite că ar da curs ofertei în anumite condiţii. ”Piţurcă e, în primul rând, un bun prieten, apoi este şi ...

Blat la TAS?.

May 23rd, 2010 Catalin Apostol No comments
Conducătorii Rapidului sunt convinşi că finanţatorul Timişoarei, Marian Iancu, îi va ajuta să prindă locul 6, ultimul care trimite în cupele europene. Chiar dacă Liga I s-a încheiat şi Rapid a terminat pe locul 7, care nu-i permite să evolueze în Europa League, giuleştenii au şanse să schimbe această situaţie. Aflaţi la un singur punct în spatele lui Dinamo, rapidiştii speră să-i depăşească pe “câinii roşii” şi să le ...

Le-au luat faţa!.

Profitând de jocul inexact al adversarilor, bănăţenii au luat un avans de două goluri. Dinamo s-a trezit prea târziu şi nu a mai putut decât să reducă diferenţa.Decimaţi de suspendări şi de accidentări şi cu moralul afectat din cauza unui nou sezon ratat, dinamoviştii au început meciul moale, fără mare tragere de inimă.«Câinii» au ratat prea mult Cu toate acestea, s-au apropiat de câteva ori periculos de poarta oaspeţilor, dar ...

Becali şi Iancu s-au bălăcărit înaintea derby-ului Steaua – FC Timişoara.

April 24th, 2010 Catalin Apostol No comments
Meciul Steaua - FC Timişoara, programat astăzi, a fost prefaţat de bălăcăreala reciprocă a celor doi patroni şi de ameninţările suporterilor formaţiei din Ghencea, aflaţi în război cu Gigi Becali. În loc să-şi lase echipele să se pregătească în linişte, Gigi Becali şi Marian Iancu au găsit de cuviinţă să toarne gaz peste foc. Iritat peste măsură de faptul că omologul său din Banat dorea să redeschidă cazul “Valiza”, patronul din ...

Gigi desface şampania cu dinţii!.

April 23rd, 2010 Catalin Apostol No comments
Gigi Becali (51 de ani) a dat recital, ieri, de ziua Sfântului Gheorghe. După ce a desfăcut şampania cu dinţii, i-a făcut o urare mai puţin obişnuită lui George Copos: “La mulţi ani, ţigane!”.Ieri, la prânz, la palatul lui din Bucureşti, Gigi Becali şi-a serbat ziua de nume. Enervat că nu putea desface sticlele de şampanie prin metoda clasică, Gigi a recurs la o variantă disperată: a încercat să scape de dopurile nărăvaşe cu ajutorul dinţilor! ...

Ratangiilor!.

April 11th, 2010 Catalin Apostol No comments
Partida disputată ieri în Ştefan cel Mare a semănat cu un concurs de genul “Cine ratează cea mai mare ocazie!”. După 90 de minute pline de suspans, bucureştenii şi braşovenii au fost nevoiţi să-şi împartă punctele. Dinamoviştii şi ardelenii n-au avut nevoie de clasica perioadă de tatonare. S-au luat la trântă voiniceşte, de la bun început, şi festivalul ratărilor a fost inaugurat de Zaharia, al cărui călcâi de fineţe a ocolit ...

Becali, ironizat de englezi.

April 11th, 2010 Catalin Apostol No comments
Cotidianul “The Guardian” l-a ironizat pe patronul Stelei pentru afirmaţiile sale discriminatorii la adresa homosexualilor, a persoanelor de culoare, a musulmanilor şi a femeilor. Jurnaliştii englezi l-au inclus, în glumă, pe patronul Stelei în categoria persoanelor care sunt încă “potrivite şi corecte”, aluzie la una dintre regulile care guvernează fotbalul din Insulă, conform căreia patronii şi conducătorii de club trebuie să demonstreze ...

Rapidiştii, executaţi!.

April 9th, 2010 Catalin Apostol No comments
Comisia de Disciplină a LPF a decis, ieri, să-i deposedeze pe giuleşteni de cele 3 puncte câştigate în confruntarea directă cu bănăţenii şi să le acorde învinşilor, care au contestat dreptul de joc al lui Dacian Varga şi al lui Tiberiu Bălan. După mai bine de o lună de incertitudine, autorităţile fotbalului românesc au luat o decizie în cazul rapidiştilor Varga şi Bălan, cărora FC Timişoara le-a contestat dreptul de joc la finalul partidei ...

Stoichiţă se crede inima Stelei!.

April 9th, 2010 Catalin Apostol No comments
Mihai Stoichiţă, antrenorul Stelei, a ajuns la capătul răbdării în conflictul cu o parte a ultraşilor din Ghencea, cărora nu le mai recunoaşte calitatea de suporteri. Tehnicianul de 55 de ani afirmă că el reprezintă mai mult clubul din Ghencea decât cei care îl contestă pe el şi pe patronul Gigi Becali. Evoluţia bună şi victoria obţinută de Steaua, joi, pe terenul Gloriei Bistriţa (2-1), nu au avut darul să mai calmeze spiritele încinse din jurul ...

Kubala ne face praf!.

April 9th, 2010 Catalin Apostol No comments
Slovacul Michal Kubala (29 de ani), mijlocaşul lui Gaz Metan Mediaş, s-a declarat şocat de câteva experienţe trăite în România. Jucătorul transferat de Gaz Metan Mediaş anul trecut a avut parte de o primă dezamăgire la puţine zile după sosirea în România. “Când am ajuns în România, am primit un apartament în care am găsit o mulţime de gândaci. Am fost şocat! A trebuit să-mi caut altă casă şi, până la ...

Chivu a «marcat» în dormitor.

April 5th, 2010 Catalin Apostol No comments
Absent de pe gazon din cauza accidentării la cap, Cristi Chivu (29 de ani) a petrecut mai mult timp alături de frumoasa lui soţie, Adelina (28 de ani), care a rămas însărcinată pentru a doua oară!Fractura suferită la osul parietal drept şi intervenţia chirurgicală de urgenţă la care a fost supus pe 6 ianuarie l-au obligat pe Cristi Chivu să absenteze de pe gazon aproape două luni şi jumătate. Fundaşul român, care a revenit în prima echipă a lui Inter Milano ...

«Cristi, fără Iulia de Paşte».

April 5th, 2010 Catalin Apostol No comments
Ionuţ, fratele lui Cristi Tănase, susţine că stelistul a petrecut Paştele separat de bomba-sexy, Iulia Tăbăcaru.Deşi bomba-sexy anunţa că va petrece Paştele alături de mijlocaşul Stelei, în casa părinţilor ei, fotbalistul a preferat compania familiei sale. “Cristi a fost acasă de Paşte, a petrecut fără Iulia. I-ar fi fost greu să o refuze pe mama, care i-a pregătit tot felul de bunătăţi”, ne-a declarat Ionuţ Tănase, fratele jucătorului Stelei. Acesta ...

Dinamo – CFR Cluj 1-1 / Risipitorii.

March 24th, 2010 Catalin Apostol No comments
Dinamovistul Lucian Goian şi ceferistul Yssouf Kone au marcat golurile înfruntării din Ştefan cel Mare, dar ambele echipe au irosit alte ocazii uriaşe. Meciul a început furibund. Bucureştenii au deschis scorul după numai cinci minute, prin Lucian Goian, care nu mai marcase de doi ani şi jumătate! Ardelenii au replicat prin Yssouf Kone, care mai întâi a egalat (25), după care a ratat uluitor, deşi scăpase singur cu Dolha (28). Sarabanda ocaziilor irosite a ...

Astra, sabotată de Liviu Ganea.

March 22nd, 2010 Catalin Apostol No comments
Echipa ploieşteană a pierdut aseară în faţa echipei FC Timişoara, scor 1-3, pe mâna propriului ei golgheter, Liviu Ganea, şi pe cea a arbitrului Alexandru Tudor. FC Timişoara s-a impus, ieri, pe terenul Astrei Ploieşti (3-1), dar la victoria bănăţenilor au pus umărul inclusiv arbitrul Alexandru Tudor şi Liviu Ganea, atacantul prahovenilor. Oaspeţii au deschis scorul prin Magera (3) şi şi-au dublat avantajul în minutul 11, când Goga a transformat un ...

Uite bomba, nu e bomba!.

March 22nd, 2010 Catalin Apostol No comments
După ce mama lui Cristi Tănase (23 de ani) şi fratele acestuia au afirmat, zilele trecute, că fotbalistul a pus punct relaţiei cu Iulia Tăbăcaru (21 de ani), mijlocaşul Stelei a replicat. Tănase a lăsat să se înţeleagă că, în ciuda unei dispute recente, nu a părăsit-o definitiv pe bomba-sexy. Cristi Tănase pretinde că nu s-a despărţit de Iulia Tăbăcaru, în ciuda declaraţiilor făcute recent de mama sa, Elena Cristina, şi de fratele său, ...

CFR Cluj – Dinamo 2-2 / Cascadorii râsului.

March 13th, 2010 Catalin Apostol No comments
Dinamo a condus de două ori la Cluj, dar gafele lui Dolha i-au ajutat pe ardeleni să revină de fiecare dată în jocCFR şi Dinamo au remizat (2-2), ieri, la Cluj, la capătul unui meci spectaculos, decis de două gafe uriaşe. Bucureştenii au condus de fiecare dată, prin reuşitele lui Andrei Cristea şi Gabriel Boştină, dar ardelenii au revenit prin Cristian Bud şi Emanuel Culio. Partida a început cu gazdele ceva mai insistente, dar neputincioase în faţa ...

Giovani Becali: “Soţia lui Lupescu l-a înşelat cu un coleg de-ai lui”.

March 9th, 2010 Catalin Apostol No comments
Ziua şi atacul în războiul dintre Giovani Becali (57 de ani) şi Ionuţ Lupescu (41 de ani). După ce, ieri, a declarat în Libertatea că nevasta directorului general al FRF s-a culcat cu toată federaţia, impresarul afirmă acum că aceasta a avut o aventură şi cu unul dintre foştii colegi de naţională ai “Kaiserului”.Deranjat de faptul că Ionuţ Lupescu i-a poreclit pe el şi pe Victor Becali “fraţii Dinamită”, Giovani Becali a început să ...

Victorie lejeră pentru Dinamo.

February 27th, 2010 Catalin Apostol No comments
Aflaţi în dezavantaj la finalul primei reprize a meciului de ieri cu Internaţional Curtea de Argeş, dinamoviştii au dres-o după pauză, când au profitat de greşelile mari comise de fundaşii gazdelor şi de bunăvoinţa arbitrului Cristi Balaj. Internaţional a fost, în mod clar, echipa mai bună în primele 45 de minute ale partidei de la Piteşti. Gazdele au presat constant careul lui FC Dinamo şi au fost răsplătite în minutul 31, când Bogdan ...

Cristi Tănase înghite cu paiul!.

February 26th, 2010 Catalin Apostol No comments
Cristi Tănase (23 de ani) a fost supus, joi, unei intervenţii chirurgicale menite să-i îndepărteze un chist mandibular. Mijlocaşul stelist a trecut cu bine peste operaţie, dar întâmpină dificultăţi atunci când încearcă să se hrănească. Datorită operaţiei de îndepărtare a chistului mandibular care îi provoca infecţii repetate, Cristi Tănase va fi scutit pe viitor de durerile care nu-i dădeau pace în ultima vreme. Până la ...

Ilie şi Amalia Năstase împart 7.000.000 €.

February 23rd, 2010 Catalin Apostol No comments
Din punct de vedere financiar, divorţul dintre fostul mare tenismen, Ilie Năstase (63 de ani), şi soţia sa are un caştigător cert. O persoană de condiţie modestă pană la relaţia cu “Nasty”, Amalia (34 de ani) a devenit cunoscută în lumea mondenă şi a afacerilor graţie renumelui şi banilor celebrului său soţ. În prag de divorţ, Amalia a recunoscut că celebritatea soţului ei, Ilie Năstase, a ajutat-o enorm în afaceri: “Am făcut o echipă ...

A primit un Bichon!.

February 17th, 2010 Catalin Apostol No comments
Mijlocaşul stelist Cristi Tănase, care împlineşte astăzi 23 de ani, şi-a văzut visul cu ochii. De ziua lui, mama sa i-a dăruit un căţeluş alb şi pufos, rasa Bichon, pe care îl cheamă Aky. Fotbalistul este “topit” după noul său tovarăş de joacă. Cristi Tănase şi-a dorit de mic copil un căţel şi visul i s-a îndeplinit zilele trecute. “Când era mic, Cristi mă întreba de ce nu are şi el un animal de casă. Îmi atrăgea ...

Marica, despre transferul lui Alex Ioniţă: «Să-şi dorească mai mult».

February 9th, 2010 Catalin Apostol No comments
Transferul atacantului Alexandru Ioniţă (20 de ani) de la Rapid la FC Köln reprezintă o surpriză plăcută pentru Ciprian Marica. Vârful lui VfB Stuttgart nu crede că Ioniţă îşi va pierde capul din cauza salariului mare pe care îl va încasa în Germania. Ciprian Marica (24 de ani) a salutat transferul lui Alexandru Ioniţă în Bundesliga şi l-a sfătuit pe actualul atacant al Rapidului să nu se mulţumească cu puţin. “Mă bucură că ...

Video / În trecut, fraţii Karamyan scandau primii «M..e, Steaua!».

January 29th, 2010 Catalin Apostol No comments
Fraţii Artiom şi Arman Karamyan (ambii 30 de ani) s-au declarat extrem de fericiţi, ieri, că au semnat cu Steaua. Cu doar doi ani în urmă însă, cei doi fotbalişti armeni scandau de mama focului trivialităţi la adresa echipei de care astăzi se declară îndrăgostiţi iremediabil. Steaua a reuşit, în sfârşit, să dea o lovitură pe piaţa transferurilor. Patronul Gigi Becali a anunţat, ieri, că fraţii Artiom şi Arman Karamyan sunt ca şi sosiţi ...

Tănase suferă.

January 19th, 2010 Catalin Apostol No comments
Stelistul e afectat de problemele de sănătate ale mamei sale, Cristina, care a avut un accident de maşină. Aflat în cantonament cu Steaua în Antalya, mijlocaşul Cristi Tănase (22 de ani) este preocupat de starea de sănătate a mamei sale, Elena Cristina, căreia i-au amorţit mâna şi piciorul stângi. Gândurile mijlocaşului stelist Cristi Tănase sunt îndreptate mai degrabă către mama sa suferindă decât către comenzile date de antrenorul ...

“Piticotu”, ferit de ispite.

January 13th, 2010 Catalin Apostol No comments
Intenţia lui Gigi Becali, care vrea să angajeze un bodyguard pentru Cristi Tănase (22 de ani), este susţinută de Elena Cristina, mama jucătorului Stelei. Aceasta a spus, pentru Libertatea, că măsura respectivă l-ar proteja pe fiul ei, pe care îl alintă “Piticot”, de influenţa nefastă a anturajului. Program redusla bomba-sexy Patronul stelist Gigi Becali l-a lăudat pe mijlocaşul Cristi Tănase, considerându-l capabil să câştige meciuri de unul ...

Fotbalul, prima iubire.

January 12th, 2010 Catalin Apostol No comments
Multe vedete din afara sportului au bătut mingea înainte de a deveni celebre în alte domenii Adrian Enache (43 de ani), Lucian Viziru (33 de ani), Aurelian Temişan (37 de ani), George Mihăiţă (61 de ani) sau Adriean Videanu (47 de ani) sunt doar câteva vedete care au cochetat în copilărie sau în tinereţe cu fotbalul de performanţă, înainte de a face carieră în muzică, actorie sau în politică. Dincolo de faptul că au devenit ...

Cristi Tănase, în club cu mama.

January 7th, 2010 Catalin Apostol No comments
Cristi Tănase (22 de ani), mijlocaşul Stelei, pare că s-a cuminţit mai de voie, mai de nevoie, după aventurile bahice în care a fost implicat la sfârşitul anului trecut. Fotbalistul nu a mai sărit calul, marţi, la onomastica fratelui său, Ionuţ. Supravegheat de mama lui, Cristi a consumat alcool cu moderaţie şi a plecat devreme de la petrecere.Ionuţ Tănase, fratele fotbalistului, susţine că şi-a programat marţi seară petrecerea de ziua numelui pentru a nu-i crea ...

Cristi Daminuţă: «Kiriţă e gelos!».

December 30th, 2009 Catalin Apostol No comments
După ce Libertatea a publicat, ieri, o fotografie cu Cristi Daminuţă în pielea goală, actualul jucător al lui Dinamo neagă că ar fi folosit poza pentru a agăţa femei pe internet. Fotbalistul de 19 ani crede că Giani Kiriţă, care l-a comparat cu o bombă nucleară, este gelos din cauza relaţiei cu o fostă iubită a acestuia. Cristi Daminuţă spune că fotografia publicată ieri de Libertatea, în care este complet dezbrăcat, cu mâinile făcute căuş în ...

Gigi, a sosit decontul!.

December 19th, 2009 Catalin Apostol No comments
Gică Hagi (44 de ani), fostul mare jucător şi ex-antrenor al Stelei, crede că Gigi Becali (51 de ani), finul său şi patronul clubului din Ghencea, a fost pedepsit pentru modul în care s-a purtat cu suporterii roş-albaştrilor în ultimele luni. Nu vrea împăcare Gică Hagi a comentat situaţia tensionată de la Steaua, formaţie al cărei patron este contestat vehement de suporteri. “Nu ştiu dacă fanii se vor întoarce pe stadion. Tot ce e legat de Steaua ...

“Steaua n-are motivaţie”.

December 16th, 2009 Catalin Apostol No comments
Mihăiţă Neşu,acum la FC Utrecht, îşi pune la zid fosta echipă Mihăiţă Neşu (26 de ani), fundaşul lui FC Utrecht, spune că Steaua, echipa pentru care a jucat vreme de şapte ani (2001-2008), nu are pentru ce să mai lupte, astăzi, împotriva lui Twente, în ultimul meci din faza grupelor Europa League. Mihăiţă Neşu a lăsat să se înţeleagă că partida pe care Steaua o dispută, astăzi, în compania formaţiei olandeze Twente, contând ...

Gigi Becali a donat 30.000.000 €.

December 9th, 2009 Catalin Apostol No comments
Gigi Becali (51 de ani), care aminteşte în CV-ul de europarlamentar că majoritatea Episcopilor din România i-a acordat Crucea Episcopală, în semn de recunoştinţă ca fiind “cel mai recunoscut creştin” de la noi, a donat de-a lungul timpului sume considerabile. “De-asta am parte de bucurii şi în fotbal. Ultimele două meciuri, cu Vasluiul şi cu Craiova, le-am câştigat în prelungiri. Tot ce oferi, primeşti înapoi ...

Mihai Stoica şi Gheorghe Ştefan s-au certat din cauza arbitrajului .

December 5th, 2009 Catalin Apostol No comments
Unirea Urziceni a învins Ceahlăul (3-2), vineri, printr- o lovitură de pedeapsă contestată vehement de Gheorghe Ştefan, preşedintele moldovenilor. În replică, Mihai Stoica, managerul campioanei României, a lăudat prestaţia brigăzii de arbitri din Grecia.Penalty-ul acordat Unirii Urziceni pentru un presupus fault, în minutul 86 al meciului cu Ceahlăul, la scorul de 2-2, l-a scos din minţi pe Gheorghe Ştefan, preşedintele clubului din Piatra Neamţ. “Nu ...

Arde liga lui Mitică.

December 4th, 2009 Catalin Apostol No comments
Cu şase echipe care merg cap la cap în fruntea clasamentului, avem de departe cel mai încins campionat din Europa.Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, obişnuieşte să spună, din când în când, că Liga I este unul dintre cele mai disputate campionate din Europa. Comparând situaţia la zi din toate cele 51 de întreceri interne de pe “Bătrânul continent”, concluzia se impune de la sine: are dreptate, dom’le!Uitaţi de Anglia, ...

George Copos: «Rămân lângă Rapid».

November 29th, 2009 Catalin Apostol No comments
Un tip diplomat şi extrem de şiret. Aşa este caracterizat, în lumea fotbalului, dar şi în cea a afacerilor, George Copos. Patronul Rapidului vorbeşte în Libertatea despre echipa pe care a finanţat- o timp de 17 ani şi anunţă că, dacă va vinde echipa de lângă Podul Grant, va rămâne aproape de ea, “cu toate cunoştinţele despre fotbal şi despre administrarea unui club sportiv pe care le-am acumulat în 17 ani”. Libertatea: Credeţi ...