Tehnicianul Manolo Jimenez a fost demis de clubul FC Sevilla, după rezultatul de egalitate, scor 1-1, obţinut pe teren propriu cu Xerez, codaşa din Primera Division.
Campionul mondial în exerciţiu, britanicul Jenson Button, a anunţat că echipa sa, McLaren-Mercedes, va fi la înălţime în a doua etapă a sezonului în Formula 1 - Marele Premiu al Australiei, care va avea loc la sfârşitul săptămânii, la Melbourne.
Sorana Cârstea s-a calificat în turul doi al turneului Masters de la Miami, întrecere dotată cu premii în valoare totală de 4,5 milioane de dolari, după ce a învins-o în runda inaugurală pe portugheza Michelle Larcher De Brito, cu 7-5, 7-6 (9).
Atacantul formaţiei Universitatea Craiova, Florin Costea, care a suferit o entorsă la genunchiul stâng în meciul cu Poli Iaşi, a efectuat astăzi un control medical la spitalul Sf. Ioan din Bucureşti.
Mijlocaşul echipei Unirea Urziceni, Sorin Paraschiv, va lipsi de pe teren aproximativ cinci săptămâni, după ce s-a accidentat în partida de campionat cu Oţelul Galaţi.
Atacantul argentinian al echipei spaniole FC Barcelona, Lionel Messi (22 de ani), este cel mai bine plătit fotbalist din lume, câştigând aproximativ 33 de milioane de euro în 2009, a anunţat publicaţia "France Football".
Turneul de Mare Şlem al Franţei s-ar putea muta de la Paris în următorii câţiva ani din cauza unor probleme de infrastructură de la Roland Garros.
Mijlocaşul spaniol Albert Riera, care a spus despre formaţia sa, FC Liverpool, că este "un vas pe cale să se scufunde", se va alătura grupării ruse ŢSKA Moscova în schimbul a aproape 7 milioane de euro.
FC Timişoara a învins, astăzi, în deplasare, pe Astra Ploieşti, scor 3-1, într-un meci contând pentru etapa a XXIII-a din Liga I la fotbal.
FC Vaslui şi Rapid Bucureşti se întâlnesc în această seară (ora 20.30) într-un meci contând pentru etapa a 23-a în Liga I.
Campioana în exerciţiu, Unirea Urziceni, s-a impus astăzi pe terenul ultimei clasate Unirea Alba Iulia, scor 2-1, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii I.
FC Timişoara se poate apropia la un singur punct de liderul CFR Cluj dacă învinge astăzi (ora 17.00), în deplasare, formaţia Astra Ploieşti.
FC Timişoara se poate apropia la un singur punct de liderul CFR Cluj dacă învinge astăzi (ora 17.00), în deplasare, formaţia Astra Ploieşti.
Campioana în exerciţiu, Unirea Urziceni, joacă astăzi (ora 15.00) pe terenul ultimei clasate Unirea Alba Iulia, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii I.
Campioana în exerciţiu, Unirea Urziceni, joacă astăzi (ora 15.00) pe terenul ultimei clasate Unirea Alba Iulia, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii I.
Delegaţia României prezentă la Cupa Europei de aruncări, desfăşurată zilele trecute la Arles, în Franţa, a obţinut două medalii de bronz prin Nicoleta Grasu, la aruncarea discului, şi Anca Heltne, la aruncarea greutăţii.
Golul reuşit de rezerva Jonathan Pitroipa pentru SV Hamburg în ultimele minute ale confruntării cu Schalke 04 a păstrat-o pe Bayern Munchen în fruntea ierarhiei din Bundesliga.
Jucătorul român de tenis Victor Hănescu a urcat o poziţie şi se află pe locul 42 în clasamentul ATP, cu 920 de puncte strânse.
AC Milan a ratat şansa de a o depăşi pe concitadina Internazionale în fruntea clasamentului în Serie A, după ce a remizat, scor 1-1, pe teren propriu, cu Napoli.
Cel mai bun jucător al anului trecut, argentinianul Lionel Messi a marcat aseară un nou hat-trick pentru echipa sa de club, FC Barcelona, în victoria catalanilor cu scoul de 4-2 obţinută pe terenul lui Real Zaragoza.
Croatul Ivan Ljubicici a câştigat aseară primul său turneu Masters din carieră - cel de la Indian Wells. În finală, veteranul Ljubicici l-a învins pe americanul Andy Roddick cu scorul de 7-6 (3), 7-6 (5).
Astăzi, la Nyon, a avut loc tragerea la sorţi pentru sferturile de finală ale Ligii Europa.
Astăzi, la ora 13.00, în oraşul elveţian Nyon, a avut loc tragerea la sorţi a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.
Spaniolul Rafael Nadal s-a calificat în semifinalele turneului Masters de la Indian Wells, unde este deţinătorul trofeului, după ce l-a învins pe cehul Tomas Berdych.
Astăzi, la ora 13.00, în oraşul elveţian Nyon, va avea loc tragerea la sorţi a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.
În aceste zile se dispută partidele din etapa a XXII-a a Ligii I la fotbal. Ieri, pe arena din Şoseaua Ştefan cel Mare s-a consumat un nou episod al derby-ului fotbalului românesc: Dinamo - Steaua. "Câinii roşii" s-au impus cu scorul de 2-0.
Unirea Urziceni a remizat astăzi, pe teren propriu, 0-0 cu Oţelul Galaţi, într-un meci contând pentru etapa a 22-a din Liga I la fotbal.
Rapid Bucureşti joacă, în această seară (ora 20.30), pe teren propriu, împotriva formaţiei Astra Ploieşti într-un meci din etapa a 22-a din Liga I.
În această seară se dispută partidele retur din optimile de finală în Liga Europa.
Unirea Urziceni întâlneşte, în această seară (ora 18.30), pe teren propriu, Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a 22-a a Ligii I la fotbal.
Politehnica Iaşi şi FC Vaslui se întâlnesc astăzi (ora 16.30) pe arena "Emil Alexandrescu" într-o partidă din etapa a 22-a din Liga I.
FC Vaslui s-a impus astăzi, cu scorul de 3-1, în faţa Politehnicii Iaşi pe arena "Emil Alexandrescu" într-o partidă din etapa a 22-a din Liga I.
FC Timişoara s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 6-0, în faţa formaţiei Unirea Alba Iulia, într-un meci contând pentru etapa a 22-a în Liga I.
Un fan al echipei franceze de fotbal Paris Saint-Germain a fost atacat de mai mulţi suporteri ai aceluiaşi club şi a murit ieri, după ce a fost mai multe zile în comă.
FC Timişoara întâlneşte astăzi (ora 14.30), pe teren propriu, Unirea Alba Iulia, într-un meci contând pentru etapa a 22-a în Liga I.
În această seară se dispută partidele retur din optimile de finală în Liga Europa.
Antrenorul portughez Jose Mourinho a anunţat că poate părăsi oricând echipa pe care o pregăteşte acum, Internazionale Milano, deşi mai are trei ani de contract cu gruparea de pe stadionul "Giuseppe Meazza".
Antrenorul portughez Jose Mourinho a anunţat că poate părăsi oricând echipa pe care o pregăteşte acum, Internazionale Milano, deşi mai are trei ani de contract cu gruparea de pe stadionul "Giuseppe Meazza".
Michael Jordan a devenit primul fost jucător de baschet care deţine pachetul majoritar de acţiuni al unei echipe din NBA - liga nord-americană de baschet -, după ce a cumpărat clubul Charlotte Bobcats.
Numărul trei mondial, spaniolul Rafael Nadal, l-a învins pe americanul John Isner şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Masters de la Indian Wells.
În această seară, de la ora 20.30, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare, se dispută un nou episod al derby-ului fotbalului românesc, Dinamo - Steaua.
Liderul Ligii I, CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 0-0, în deplasare, pe terenul lui Gaz Metan Mediaş partida din etapa a 22-a.
Aproximativ 30 de fani ai echipei Steaua Bucureşti au fost reţinuţi de forţele de ordine, după ce au provocat mai multe incidente violente.
Revelaţia returului în Liga I, Gloria Bistriţa, întâlneşte astăzi (ora 16.30), pe teren propriu, Universitatea Craiova - formaţie aflată pe ultima poziţie retrogradabilă -, într-un meci care contează pentru etapa a 22-a a Ligii I.
Revelaţia returului în Liga I, Gloria Bistriţa, întâlneşte astăzi (ora 16.30), pe teren propriu, Universitatea Craiova - formaţie aflată pe ultima poziţie retrogradabilă -, într-un meci care contează pentru etapa a 22-a a Ligii I.
Pandurii Târgu Jiu întâlneşte astăzi (ora 15.00), pe teren propriu, Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci contând pentru etapa cu numărul 22 a Ligii I la fotbal.
Doar trei stadioane din România au fost omologate de UEFA, forul european hotărând să ridice standardele pe care un stadion trebuie să le îndeplinească pentru a primi dreptul de organizare a partidelor din preliminariile pentru Euro 2012.
Oraşul pakistanez Sialkot va produce, în acest an, aproape 60 de milioane de mingi de fotbal cusute manual, scrie publicaţia "Der Spiegel".
Cehoaica Nicole Vaidisova (20 de ani) a anunţat că se va retrage din tenis.
Roger Federer, liderul ierarhiei ATP şi principalul favorit al turneului Masters de la Indian Wells, a fost eliminat în turul trei al competiţiei californiene de cipriotul Marcos Baghdatis (5-7, 7-5, 7-6), elveţianul irosind trei şanse de a câştiga partida.
Echipa de fotbal FC Braşov a suferit o nouă înfrângere în returul actualului sezon, 1-2 pe teren propriu cu Internaţional Curtea de Argeş, şi rămâne la 4 puncte de FC Vaslui, ocupanta locului 7, care are un meci mai puţin disputat.
FC Braşov şi Internaţional Curtea de Argeş joacă astăzi (ora 18.00) în primul meci al etapei cu numărul 22 din Liga I.
FC Braşov şi Internaţional Curtea de Argeş joacă astăzi (ora 18.00) în primul meci al etapei cu numărul 22 din Liga I.
Bernie Ecclestone, omul care deţine drepturile comerciale ale Formulei 1, a spus că sportul nu trece printr-o perioadă de criză şi că întrecerile vor fi mult mai spectaculoase în viitor.
În aceste zile se dispută partidele din etapa a XXII-a a Ligii I la fotbal. Mâine, pe arena din Şoseaua Ştefan cel Mare se va consuma un nou episod al derby-ului fotbalului românesc: Dinamo - Steaua.
Victoria Azarenka şi Kim Clijsters, favoritele cu numărul 3, respectiv 14, ale turneului WTA de la Indian Wells au fost eliminate astăzi, în turul trei al competiţiei californiene.
Antrenorul portughez al echipei italienie Internazionale Milano, Jose Mourinho, va reveni în această seară pe Stamford Bridge pentru un duel cu fosta sa formaţie, Chelsea Londra, în manşa retur a "optimilor" Ligii Campionilor.
Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Cornel Ţălnar, a spus că îl va folosi pe Emilian Dolha în derby-ul de miercuri cu Steaua, în ciuda evoluţiei slabe a portarului în meciul cu CFR Cluj.
Câteva sute de suporteri ai formaţiei Hertha Berlin - codaşa din Bundesliga - au intrat pe teren, sâmbătă, la finalul meciului pe care echipa lor l-a pierdut, pe teren propriu, cu scorul de 1-2 în faţa lui FC Nurnberg.
Mijlocaşul David Beckham s-a accidentat la tendonul lui Ahile şi va rata turneul final al Cupei Mondiale din această vară. Englezul a jucat în meciul pe care echipa sa, AC Milan, l-a câştigat aseară cu scorul de 1-0, pe teren propriu, cu Chievo Verona în Serie A.
Argentinianul Lionel Messi a reuşit un hat-trick extraordian în repriza secundă a partidei pe care echipa sa, FC Barcelona, a câştigat-o aseară, cu scorul de 3-0, pe teren propriu, în faţa lui Valencia CF, însă catalanii rămân pe locul doi în ierarhiei Primerei Division, după Real Madrid care s-a impus clar (4-1) în deplasarea de la Valladolid.
Victor Hănescu a pierdut, în această dimineaţă, în faţa liderului ierarhie mondiale, elveţianul Roger Federer, în runda secundă a turneului Masters de la Indian Wells, scor 3-6, 7-6, 1-6.
Tânărul pilot al echipei Red Bull, Sebastian Vettel, va porni din pole position în prima etapă a sezonului 2010 în Formula 1. Germanul a fost mai rapid ieri, în calificările Marelui Premiu din Bahrain, decât cele două monoposturi Ferrari. Cursa a început la ora 14.00.
În ziua disputării primului Mare Premiu al sezonului în Formula 1, evz.ro îţi prezintă echipele care se vor lupta pentru câştigarea titlului de campion mondial în 2010.
În ziua disputării primului Mare Premiu al sezonului în Formula 1, evz.ro îţi prezintă echipele care se vor lupta pentru câştigarea titlului de campion mondial în 2010.
Internaţional Curtea de Argeş şi Pandurii Tg. Jiu au terminat la egalitate, scor 0-0, într-un meci contând pentru etapa a XXI-a din Liga I la fotbal.
Cu o zi înainte de disputarea primului Mare Premiu al sezonului în Formula 1, evz.ro îţi prezintă echipele care se vor lupta pentru câştigarea titlului de campion mondial în 2010.
Mâine, în Bahrain, demarează sezonul 2010 al Formulei 1. Fernando Alonso va debuta la Ferrari, McLaren va avea doi piloţi englezi în monoposturi, Michael Schumacher se întoarce în "Marele Circ", de această dată germanul va pilota un Mercedes, iar Sebastian Vettel pare mai motivat ca niciodată. Sezonul 2010 se anunţă a fi cel mai spectaculos din ultimii ani în Formula 1.
Internaţional Curtea de Argeş joacă astăzi (ora 17.00), la Piteşti, împotriva formaţiei Pandurii Târgu Jiu. Meciul contează pentru etapa a 21-a în Liga I.
Aflată într-o situaţie delicată - locul 15 în clasament (retrogradabil) după 20 de etape -, Universitatea Craiova a reuşit astăzi, pe stadionul din Drobeta Turnu Severin, să obţină prima victorie în returul Ligii I. Oltenii au învins, fără probleme, cu scorul de 3-0, FC Braşov.
Aflată într-o situaţie delicată - locul 15 în clasament (retrogradabil) după 20 de etape -, Universitatea Craiova încearcă astăzi (ora 15.00), pe stadionul din Drobeta Turnu Severin, să obţină prima victorie în returul Ligii I. Adversarii oltenilor sunt oamenii lui Viorel Moldovan de la FC Braşov.
Jucătorul român Victor Hănescu îl va întâlni, în turul doi al turneului Masters de la Indian Wells, pe liderul mondial Roger Federer. Este a doua confruntare dintre cei doi tenismeni în acest sezon, după cea de la Australian Open, când elveţianul s-a impus fără probleme, în trei seturi, tot în runda secundă.
Jucătorul român Victor Hănescu îl va întâlni, în turul doi al turneului Masters de la Indian Wells, pe liderul mondial Roger Federer. Este a doua confruntare dintre cei doi tenismeni în acest sezon, după cea de la Australian Open, când elveţianul s-a impus fără probleme, în trei seturi, tot în runda secundă.
Schalke a urcat pe prima poziţie în clasamentul din Bundesliga după ce a învins cu scorul de 2-1, pe teren propriu, echipa VfB Stuttgart. La oaspeţi, atacantul român Ciprian Marica a evoluat în ultimele zece minute ale partidei de pe "Veltins Arena".
Liderul ierarhiei stagionale din Serie A, Internazionale Milano a cedat surprinzător aseară, cu scorul de 3-1, partida jucată în deplasare, pe terenul lui Catania Calcio.
Cu o zi înainte de disputarea primului Mare Premiu al sezonului în Formula 1, evz.ro îţi prezintă echipele care se vor lupta pentru câştigarea titlului de campion mondial în 2010.
Ceahlăul Piatra Neamţ - ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii I - joacă astăzi, de la ora 15.00, pe teren propriu, împotriva formaţiei Gaz Metan Mediaş în partida care deschide etapa cu numărul 21 a sezonului.
Echipa naţională de fotbal a României va întâlni, la începutul lunii iunie, selecţionata Hodurasului într-o partidă amicală.
Atacantul ivorian al echipei engleze Chelsea Londra, Didier Drogba, a fost desemnat cel mai bun jucător african al anului 2009 de către Confederaţia Africană de Fotbal (CAF).
Atacantul ivorian al echipei engleze Chelsea Londra, Didier Drogba, a fost desemnat cel mai bun jucător african al anului 2009 de către Confederaţia Africană de Fotbal (CAF).
În acest sfârşit de săptămână se dispută partidele din etapa a XXI-a în Liga I la fotbal.
Jucătoarea română s-a calificat în turul doi al turneului WTA de la Indian Wells. Sorana Cîrstea a trecut în runda inaugurală de Kaia Kanepi din Estonia cu scorul de 6-7, 6-3, 6-4.
Sprinterul jamaican Usain Bolt a fost numit Sportivul Anului la gala Premiilor Laureus de la Abu Dhabi. Este pentru a doua oară când Bolt câştigă distincţia.
Atacantul italian al echipei AS Roma, Francesco Totti, ar putea reveni la echipa naţională pentru a juca la turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud.
Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, accidentat la cap la începutul anului, s-a antrenat, ieri, cu o cască de protecţie şi ar putea reveni pe teren la 28 martie, când formaţia de pe stadionul "San Siro" va întâlni AS Roma, scrie publicaţia italiană "Gazzetta dello Sport".
AC Milan caută o minune, în această seară (ora 21.45), pe arena Old Trafford. Echipa italiană trebuie să înscrie de cel puţin două ori în poarta lui Manchester United pentru a se califica în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. În partida tur, jucată pe San Siro, englezii lui Alex Ferguson s-au impus cu scorul de 3-2.
Doi jucători de fotbal şi-a pierdut viaţa pe teren în ultimele zile în partide jucate în campionatele unor state africane.
Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, va da piept cu Veszprem în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Bernie Ecclestone, deţinătorul drepturilor comerciale ale Formulei 1, nu crede că germanul Michael Schumacher, de şapte ori campion mondial, îşi poate recuceri titlul suprem în sezonul următor din "Marele Circ", care debutează duminică în Bahrain, scrie "TimesOnline".
Perechea formată din Elena Bogdan şi Ganna Piven (Ucraina) s-a calificat în sferturile de finală în proba de dublu a turneului challenger de la Dijon, în Franţa, dotat cu premii totale în valoare de 10.000 de dolari.
Speranţele formaţiei FC Liverpool de a prinde locul patru în Premier League - ultimul care asigură prezenţa în viitorul sezon al Ligii Campionilor - au primit o lovitură aseară, când oamenii spaniolului Rafael Benitez au pierdut cu scorul de 1-0 meciul jucat pe terenul lui Wigan Athletic.
Echipa germană Bayer Leverkusen a pierdut cu scorul de 3-2 partida jucată în deplasare cu FC Nurnberg - primul eşec stagional al "aspirinelor".
Reprezentativa de tenis a Serbiei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis, după ce a câştigat, cu scorul de 3-2, întâlnirea cu SUA, din primul tur al Cupei Mondiale. În sferturile de finală, sârbii vor da piept cu Croaţia, câştigătoarea "Salatierei de Argint" în 2005.
Chelsea Londra s-a calificat în semifinalele Cupei Anglei, după ce a învins, pe teren propriu, Stoke City, cu scorul de 2-0.
Dinamo Bucureşti, formaţie care a început returul de campionat de pe poziţia a opta în ierarhia Ligii I, poate urca, dacă învinge, în această seară (ora 18.30) pe teren propriu, „lanterna roşie” Ceahlăul Piatra Neamţ, până pe locul doi în clasament.
Atacantul formaţiei engleze Manchester United, Michael Owen, nu va mai juca în acest sezon după ce a suferit o ruptură musculară în finala Cupei Ligii Angliei, câştigată de echipa sa cu scorul de 2-1 în faţa lui Aston Villa.
Fostul antrenor al echipei engleze Chelsea Londra, olandezul Guus Hiddink, este foarte aproape de a ajunge la o înţelegere cu selecţionata Coastei de Fildeş, pe care ar urma să o pregătească în timpul turneului final al Cupei Mondiale din această vară.
În urmă cu 119 ani, fotbalul a suferit cea mai dramatică schimbare de regulament din istorie - introducerea loviturii de pedeapsă. Penalty-ul a fost invenţia unui portar modest, însă ideea duelului dramatic dintre un jucător de câmp şi apărătorul porţii, primită iniţial cu răceală de iubitorii "sportului rege", avea să devină rapid una dintre cele mai importante faze a jocului.
Atacantul român Adrian Mutu, care a fost depistat pozitiv de două ori cu sibutramină, va fi audiat astăzi, la Roma, de Procuroul antidoping, iar verdictul va fi dat în cel mult două săptămâni.
Noua echipă USF1 nu va lua parte la sezonul 2010 al Formulei 1.